Predici by Adrian Balta (Pagina 12)
Isus Este Emanuel
Din Scriptură aflăm faptul că Dumnezeu nu așteaptă ca noi să gasim o cale de-a ajunge la El, de-urca în vârf. Ci El a găsit calea, legătura dintre noi si El. Iar această cale este Domnul Isus Cristos. Ne rugăm ca și prin mesajul acesta Dumnezeu să îți vorbească iar prin Emanuel să găseși calea și adevărul!
Isus Este Mesia
“Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și îi vor pune numele Emanuel, care, tradus, înseamnă, “Dumnezeu este cu noi”. (Matei 1:23) Dorim ca în acest sezon de Advent să ne pregătim inimile pentru sărbătoarea nașterii lui Isus! Dumnezeu să îți vorbească și prin acest mesaj!
Plantarea strategică de biserici
Încheiem seria „Identitate” cu mesajul despre plantarea strategică de biserici. Cine a fost primul plantator de biserică din istorie? Află răspunsul la întrebarea aceasta ascultând mesajul.
Înfiat La Masa Regelui
Duminica aceasta este duminica internațională a orfanului. O zi în care ne aducem aminte că noi toți am fost orfani, dar am fost infiați în familia lui Dumnezeu și El este Tatăl nostru. În acelaști timp, ne aducem aminte de mandatul pe care îl avem ca biserică locală de-a face ucenici din toate neamurile inclusiv din cei care sunt orfani. Dumnezeu să îți vorbască și prin acest mesaj!
Evanghelizarea Curajosă
„Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit!“Faptele Apostolilor 4:20 (NTR) Misiunea oricărui creștin este să arate înspre Cristos prin ceea ce gândește, spune și face. Duminica aceasta am studiat ce ne învață Biblia despre evanghelizare. Ne rugăm ca Dumnezeu să îți vorbească și prin acest mesaj!
Predicare Cu Îndrăzneală
Predicarea cu Îndrăzneală face parte din identitatea bisericii Radiant.Predicarea se face din Cuvântul Lui Dumnezeu, Biblia.Ne rugăm să fii încurajat și prin acest mesaj. Dumnezeu să te binecuvinteze!
Închinare Înflăcărată
Închinarea prin muzică este una din metodele prin care ne închinăm lui Dumnezeu în fiecare duminică. Ne dorim ca prin muzica pe care o cântăm în biserica Radinat să lăudăm numele lui Dumnezeu, să cântăm despre bunătatea lui și astfel închinarea noastră prin muzică să devină înflăcărată. Dumnezeu să îți vorbească prin mesajul acesta.
Rugăciunea Pasionată
În mesajul din duminica aceasta vorbim despre ce înseamnă rugăciunea pasionată. Rugăciunea este una din valoarile bisericii Radinat pe care vrem să o practicăm nu doar duminica, ci în fiecare zi. Ne rugăm ca Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj și să te ajute să te rogi tot mai pasionat.
De ce să fac parte dintr-un grup mic?
Ne rugam ca Dumnezeu sa iti vorbeasca prin acest mesaj despre importanta grupului mic intr-o biserica. Biserica Radiant din Timisoara este o biserica „de” grupuri mici, nu o biserica „cu” grupuri mici. Credem ca Biblia vorbeste clar despre importanta partasiei intre frati, iar grupul mic este un mod prin care ne dorim sa ne apropiem de Dumnezeu si unii de altii in timpul saptamanii. Grupul tau mi se poate ruga pentru tine, iti poate purta poverile si poate sa se…