Înțelegând inima misiunii – Fapte 1:1-8

Înțelegând inima misiunii – Fapte 1:1-8

ințelegând inima misiunii

Faptele Apostolilor 1:1-8

Nu vrem ca acest studiu să fie doar o acumulare de informații, ci o provocare reală pentru viața noastră. De aceea, după încheierea lui, grupurile mici vor fi încurajate să găsească o modalitate concretă prin care să mărturisească credința împreună. Vor urma 2-3 luni de aplicare practică și susținere reciprocă, pentru ca fiecare dintre noi să fie activ în misiunea lui Dumnezeu.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne transforme pe parcursul acestui studiu, astfel încât viețile noastre să reflecte puterea și gloria Lui!

De ce Faptele Apostolilor?

Cartea Faptele Apostolilor nu este doar o relatare istorică despre începuturile Bisericii, ci un manual viu pentru fiecare credincios care dorește să înțeleagă și să își trăiască chemarea de a fi martor al lui Hristos. Nu este doar povestea apostolilor, ci povestea fiecăruia dintre noi.

În Fapte 1:8, Isus le spune ucenicilor:
👉 „Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”

Această promisiune și poruncă nu au fost doar pentru apostoli, ci pentru fiecare dintre noi. Suntem trimiși! Trimiși în casele noastre, la locurile noastre de muncă, în orașele noastre, dar și dincolo de ceea ce considerăm confortabil.

I. Misiunea începe cu Isus (Fapte 1:1-3)

II. Misiunea continuă prin puterea Duhului Sfânt (Fapte 1:4-5)

III. Misiunea este despre extinderea Împărăției lui Dumnezeu (Fapte 1:6-7)

IV. Misiunea are o dimensiune globală (Fapte 1:8)

“Dumnezeu nu ne dă Duhul Sfânt pentru confortul nostru, ci pentru a ne echipa să mergem, să predicăm și să-L facem cunoscut printre toate popoarele.” John Piper

Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!